NORMA DETECTIVI PARTICULARI

1. Lege:

„Art. 1. – (1) Detectivul particular este persoana atestata in conditiile prezentei legi si care, fara sa aduca atingere dreptului la viata intima, familiala si privata ori altor drepturi si libertati fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfasoara activitati specifice de investigare, referitoare la:

a) conduita si moralitatea publica a unei persoane;

b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potentiala partenera intr-o afacere;

c) persoanele disparute de la domiciliu;

d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natura civila sau penala instrainate in scopul prejudicierii intereselor unei parti in proces;

e) asigurarea protectiei impotriva scurgerii unor informatii din sfera vietii private sau a activitatii agentilor economici care doresc sa pastreze confidentialitatea acestora.

(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrara reglementarilor legale interne sau celor internationale la care Romania este parte, sigurantei nationale, ordinii publice ori bunelor moravuri.

(3) Informatiile obtinute in urma activitatilor desfasurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, in conditiile prezentei legi.”

Norme:

1.1. Prin activitati specifice de investigare, in sensul prezentelor norme, se intelege activitatile de studiere amanuntita si de cercetare, efectuate in cazul investigat de catre detectivul particular prin folosirea mijloacelor, metodelor si procedurilor adecvate de lucru, in scopul realizarii sarcinii investigatiei inclusiv, in functie de caz, masurile specifice de acoperire care sa asigure protectia investigatiei.

1.2. Detectivul particular va refuza cazul atunci cand clientul solicita activitati ce incalca normele legale in vigoare sau bunele moravuri si va comunica acest lucru organelor de politie, iar in cazul in care constata ca informatiile solicitate de client vizeaza siguranta nationala, va sesiza de indata autoritatile cu atributii in domeniu.

2. Lege:

„Art. 2. – (1) Detectivul particular isi poate exercita profesia, dupa caz, in cadrul societatilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari infiintate conform legislatiei comerciale si care functioneaza in baza licentei eliberate de Inspectoratul General al Politiei Romane.

(2) Obiectul de activitate al societatilor specializate si al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic.

(3) Conducatorii executivi ai societatilor specializate de detectivi particulari trebuie sa fie absolventi ai facultatii de drept sau ai unei scoli postliceale de detectivi ori sa fi indeplinit functia de politist ori lucrator in cadrul unei institutii publice cu atributii in domeniul ordinii publice sau sigurantei nationale cu grad de ofiter si sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 5 lit. c), d), e) si f).

(4) Asociatii sau actionarii persoane fizice ai societatilor specializate de detectivi particulari, infiintate conform alin. (1), trebuie sa indeplineasca cumulativ conditiile prevazute de art. 5 lit. d) si e).”

Norme:

2.1. Pentru obtinerea licentei de functionare, asociatii/actionarii societatilor specializate trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 5 lit. d) si e) din Legea 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare lege.

2.2. Pentru obtinerea licentei de functionare conducatorii societatilor specializate sau ai cabinetelor individuale de detectiv particular depun la inspectoratul de politie judetean sau la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, dupa caz, urmatoarele documente:

a) cerere adresata Inspectoratului General al Politiei Romane – Directia de investigatii criminale, prin care se solicita eliberarea licentei de functionare, inregistrata si datata, din care sa rezulte denumirea, adresa sediului social/administrativ si a punctelor de lucru, numele si calitatea conducatorilor executivi, numarul de telefon si fax;

b) copia actului de proprietate sau de folosinta pentru sediul social/administrativ si pentru punctele de lucru;

c) pentru conducatorii executivi ai societatii – copie legalizata a diplomei de studii pentru absolventii facultatilor de drept sau ai unei scoli postliceale de detectivi particulari ori a unei adeverinte din care sa reiasa ca au indeplinit functia de politist sau lucrator in cadrul unei institutii publice cu atributii in domeniul ordinii publice ori sigurantei nationale cu grad de ofiter;

d) avizul, in copie, eliberat de inspectoratul de politie judetean sau, dupa caz, de Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, in raza careia functioneaza societatea sau cabinetul individual de detectivi particulari;

e) declaratie scrisa si autentificata din care sa rezulte ca nu desfasoara o activitate care implica exercitarea autoritatii publice pentru conducatorii executivi;

f) copie legalizata a actului constitutiv al societatii, in care sa fie mentionatcodul CAEN, sau a contractului de societate si statutului societatii, dupa caz, ori a statutului cabinetului individual de detectiv particular;

g) copii de pe actele de identitate ale conducatorilor executivi;

h) copie a certificatului de inregistrare a societatii la oficiul registrului comertului;

i) certificate medicale, in original, pentru conducatorii executivi;

j) lista cu mijloacele materiale-tehnice, de transport, de comunicatii, a mijloacelor audio-video, a aparaturii de identificare, a centrelor de supraveghere si a tehnicii de calcul, pe care urmeaza sa le foloseasca;

k) copie a atestatului de detectiv particular – numai pentru cabinetele individuale;

l) regulamentul de organizare si functionare;

m) certificat de cazier judiciar.

2.3. Baremele medicale pentru dobandirea calitatii de detectiv particular se stabilesc prin ordin al ministrului administratiei si internelor, cu avizul Ministerului Sanatatii.

2.4. Regulamentul de organizare si functionare va avea urmatorul cuprins:

a) dispozitii generale;

b) structura organizatorica a societatii;

c) conditii de angajare (cu respectarea legislatiei muncii si a prevederilorLegii nr. 329/2003);

d) pregatirea personalului si controlul acestuia in activitatea desfasurata;

e) atributiile personalului societatii sau cabinetului individual;

f) dotarea personalului;

g) fluxul informatiilor rezultate in urma procesului de investigare si nivelul de acces al personalului societatii/cabinetului individual la acestea;

h) dispozitii finale, care vor cuprinde in mod obligatoriu prevederi referitoare la obligatia de a nu angaja personalul in actiuni de forta, in executari silite, recuperari de debite, conflicte stradale sau intre grupuri de persoane, obligativitatea incetarii raporturilor de munca cu angajatul in cazul retragerii avizului sau atestatului de exercitare a profesiei de detectiv particular, precum si obligatia de a comunica, in termen de 10 zile, inspectoratului de politie judetean sau Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu privire la modificarile produse in organizare, structura, adresa sediului social sau a punctelor de lucru.

2.5. Inspectoratele de politie judetene si Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti vor transmite, in termen de 5 zile de la primire, documentele mentionate la pct. 2.2 la Inspectoratul General al Politiei Romane – Directia de investigatii criminale, cu propuneri motivate privind eliberarea licentei de functionare.

2.6. Incetarea sau intreruperea activitatii pentru care s-a acordat licenta de functionare a societatii, cu precizarea intervalului de timp, va fi comunicata in termen de 10 zile la inspectoratele de politie judetene sau la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, dupa caz.

2.7. Toate documentele prevazute la pct. 2.2 vor fi depuse in doua exemplare, in copie legalizata, cu exceptia certificatului de cazier judiciar prevazut la pct. 2.2 lit. m) si a certificatelor medicale prevazute la pct. 2.2 lit. i), care vor fi depuse in original si insotite de o copie legalizata.

2.8. Licenta de functionare se elibereaza de Inspectoratul General al Politiei Romane numai dupa verificarea indeplinirii tuturor conditiilor prevazute de lege.

2.9. Forma si continutul licentei de functionare sunt prevazute in anexa nr. 1 la prezentele norme.

2.10. Pentru realizarea obiectului unic de activitate, societatile specializate si cabinetele individuale pot efectua:

a) consultanta de specialitate;

b) activitati de investigare pentru realizarea prevederilor art. 1 alin. (1) din lege, prin folosirea de mijloace, proceduri si metode de munca, precum si orice alte activitati permise de lege si in conditiile legii, in scopul solutionarii cazului.

3. Lege:

„Art. 5. – Poate dobandi calitatea de detectiv particular persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

a) are cetatenia romana sau cetatenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European;

b) poseda cel putin studii medii si este absolventa a unei scoli postliceale de detectivi sau a indeplinit functia de politist ori lucrator in cadrul unor institutii publice cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice sau sigurantei nationale ori este absolventa a unei institutii de invatamant superior;

c) este apta din punct de vedere medical;

d) sa nu fi fost condamnata pentru infractiuni savarsite cu intentie;

e) nu desfasoara o activitate care implica exercitiul autoritatii publice;

f) a obtinut avizul inspectoratului de politie judetean sau al Directiei generale de politie a municipiului Bucuresti, dupa caz;

g) a promovat examenul de atestare a calitatii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori detine un certificat de calificare in aceasta profesie sau un atestat similar eliberat in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European.”

Norme:

3.1. Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European dobandesc calitatea de detectiv particular pe teritoriul Romaniei:

a) prin recunoasterea de catre Inspectoratul General al Politiei Romane a certificatului de calificare in aceasta profesie sau a atestatului similar eliberat in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European, conform Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania; sau

b) prin promovarea examenului de atestare a calitatii de detectiv particular, conform art. 7 din lege.

3.2. Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European pot face dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art. 5 lit. c) si d) din lege cu documentele echivalente celor prevazute la art. 6 lit. f) si g) din lege, eliberate de autoritatile competente din unul dintre aceste state.

3.3. Documentele care atesta formarea in profesie sau experienta profesionala, solicitate conform art. 2 alin. (3) si art. 5 lit. b) din lege, eliberate in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European, se recunosc in scop profesional de catre Inspectoratul General al Politiei Romane, conform Legii nr. 200/2004.

3.4. Documentele care atesta studiile medii si universitare, eliberate in strainatate, prevazute la art. 2 alin. (3) si la art. 5 lit. b) din lege, se recunosc de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii.

3.5. Dispozitiile pct. 3.1 lit. a), pct. 3.3 si 3.4 se aplica si cetatenilor romani.

3.6. Procedura de recunoastere prevazuta la pct. 3.1 lit. a) si la pct. 3.3 se stabileste prin ordin al ministrului administratiei si internelor.

4. Lege:

„Art. 7. – (1) Calitatea de detectiv particular se dobandeste in urma verificarii indeplinirii conditiilor prevazute de lege si a examinarii candidatilor de catre o comisie instituita la nivelul inspectoratului de politie judetean, respectiv al Directiei generale de politie a municipiului Bucuresti.

(2) Comisia prevazuta la alin. (1) se intruneste trimestrial, iar verificarea cunostintelor se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul General al Politiei Romane.

(3) Dupa promovarea examenului, detectivului particular i se elibereaza un atestat, pe baza caruia se poate asocia ori angaja la o societate licentiata sau isi poate infiinta cabinet individual pentru desfasurarea de activitati de investigare.

(4) Persoana respinsa la examen poate depune contestatie la Inspectoratul General al Politiei Romane in termen de 3 zile, acesta avand obligatia sa o solutioneze in termen de 30 de zile de la data depunerii.

(5) Cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfasura activitatile specifice acestei profesii pe teritoriul Romaniei, in conditiile prezentei legi, exclusiv in baza unei delegatii emise de societatea pe care o reprezinta, in vederea solutionarii cazului ce face necesara prezenta acestora in Romania. Cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European fac dovada calitatii de detectiv particular cu actul care atesta in mod valabil aceasta calitate in statul de origine sau de provenienta.

(6) Detectivii prevazuti la alin. (5) au obligatia ca inaintea desfasurarii oricaror activitati specifice si la incetarea acestora sa instiinteze organul de politie competent teritorial.”

Norme:

4.1. Comisia de examinare prevazuta la art. 7 alin. (1) din lege se constituie prin dispozitie scrisa a directorului general al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, respectiv a inspectorului-sef al inspectoratului de politie judetean, si este formata din ofiteri de politie specializati in domeniu. Comisia are in componenta un presedinte, 2 membri si un secretar.

4.2. La lucrarile comisiei de examinare pot participa reprezentanti anume mandatati ai asociatiilor profesionale de detectivi, cu rol consultativ la adoptarea deciziei de atestare individuala.

4.3. Tematica de examinare in vederea atestarii se stabileste de catre Inspectoratul General al Politiei Romane, la propunerea Directiei de investigatii criminale, si se aduce la cunostinta publicului, prin mijloacele de comunicare in masa ori prin afisare la sediile unitatilor de politie la care se constituie comisii de examinare in vederea atestarii, cu minimum 30 de zile inainte de data organizarii examinarii candidatilor.

4.4. Examenul pentru obtinerea atestatului de detectiv particular consta intr-o proba scrisa, eliminatorie, precum si in sustinerea unui interviu. In functie de rezultatele obtinute, candidatii sunt declarati „admisi” sau „respinsi”.

4.5. Lista cuprinzand situatia rezultatelor obtinute la examenele de atestare se afiseaza la sediul unitatii de politie care organizeaza examinarea, in locuri accesibile publicului.

4.6. In termen de 24 de ore de la data afisarii rezultatelor, candidatii respinsi la examenul de obtinere a atestatului pot depune contestatie la sediul inspectoratului de politie judetean ori la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, dupa caz.

4.7. Contestatiile se solutioneaza de o comisie speciala, numita prin dispozitie a sefului unitatii de politie care a organizat examenul de obtinere a atestatului de detectiv particular si care are in componenta: un presedinte, 2 membri, ofiteri de politie specializati in domeniu si un secretar. Functia de presedinte al comisiei de contestatii va fi indeplinita de unul dintre inspectorii adjuncti ai inspectoratului de politie judetean, respectiv de un director adjunct al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, iar functia de secretar va fi indeplinita de seful structurii de resurse umane a unitatii de politie.

4.8. Forma si continutul atestatului de detectiv particular sunt prevazute in anexa nr. 2 la prezentele norme.

4.9. La sosirea pe teritoriul Romaniei, inainte de declansarea oricarei activitati in calitate de detectiv particular, in baza art. 7 alin. (6), cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European au obligatia de a instiinta in scris, conform formularului prezentat in anexa nr. 3 la prezentele norme, unitatea de politie pe raza careia urmeaza sa initieze investigatia.

5. Lege:

„Art. 8. – (1) Calitatea de detectiv particular inceteaza:

a) prin renuntare scrisa, care se depune la inspectoratul de politie judetean sau, dupa caz, la Directia generala de politie a municipiului Bucuresti;

b) prin anularea atestatului in conditiile art. 23 alin. (2);

c) cand persoana in cauza nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 5 lit. a) si c)-e).”

Norme:

5.1. In termen de 3 zile de la data constatarii savarsirii uneia dintre faptele prevazute la art. 23 alin. (2) din lege, atestatul de detectiv particular poate fi anulat de unitatea de politie emitenta, prin dispozitia semnata de seful acesteia.

5.2. In maximum 5 zile de la data anularii atestatului, organul de politie care a dispus masura va comunica despre aceasta atat societatii in care isi desfasoara activitatea detectivul particular, cat si persoanei impotriva careia s-a dispus masura respectiva.

5.3. In termen de 3 zile de la primirea comunicarii, persoana careia i s-a anulat atestatul este obligata sa depuna legitimatia de detectiv particular la sediul unitatii de politie care a dispus anularea.

5.4. In termen de 3 zile de la data producerii unuia dintre cazurile prevazute de art. 8 alin. (1) lit. c) din lege, persoana care are calitatea de detectiv particular este obligata sa comunice in scris acest lucru unitatii de politie care i-a eliberat atestatul.

5.5. Pe perioada incetarii sau suspendarii calitatii de detectiv particular, persoana in cauza este obligata sa predea legitimatia de detectiv particular unitatii de politie emitente.

5.6. In situatia in care atestatul este anulat ca urmare a contraventiei prevazute la art. 18 alin. (1) lit. c) raportat la art. 15 lit. a)-c) din lege, masura anularii va fi comunicata si organelor cu atributii in domeniul sigurantei nationale, potrivit competentelor legale, impreuna cu datele si informatiile obtinute.

6. Lege:

„Art. 11. – (1) In exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul sa efectueze investigatii in legatura cu persoanele, bunurile, faptele, datele si imprejurarile care fac obiectul acestei activitati, cu respectarea stricta a drepturilor si libertatilor cetatenilor, precum si a dispozitiilor legale.

(2) In efectuarea investigatiei detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autoritatilor publice informatii care, potrivit legii, nu sunt clasificate si nu aduc atingere dreptului la viata intima, familiala si privata ori altor drepturi si libertati fundamentale ale persoanei vizate.”

Norme:

6.1. In exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul sa efectueze investigatii si supravegheri prin observare directa, fotografiere, inregistrare audio-video si sa solicite din arhivele si evidentele unor institutii publice date, care, potrivit legii, nu sunt clasificate si nu aduc atingere dreptului la viata intima, familiala ori privata sau altor drepturi si libertati fundamentale ale persoanei.

6.2. Datele si informatiile solicitate vor fi furnizate cu operativitate.

7. Lege:

„Art. 12. – Detectivul particular are urmatoarele obligatii: […]

b) sa foloseasca metode si mijloace de investigare prin care sa nu aduca atingere normelor de drept ori drepturilor si libertatilor cetatenesti;”

Norme:

7.1. Detectivilor particulari, precum si societatilor specializate sau cabinetelor individuale in care acestia isi desfasoara activitatea le sunt interzise urmatoarele activitati:

a) interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf, fax, retele electronice ori alte mijloace de transmitere de voce sau date la distanta, precum si accesul in spatiile respective pentru instalarea aparaturii specifice;

b) interceptarea, sustragerea, distrugerea, retinerea sau deschiderea fara drept a unei corespondente ori a altor trimiteri postale adresate unei persoane;

c) interceptarea comunicatiilor ambientale in spatiul privat;

d) supravegherea foto-video prin amplasarea de mijloace tehnice in spatii private.

8. Lege:

„Art. 14. – Societatile specializate si cabinetele individuale de detectivi particulari au urmatoarele drepturi:

a) sa se doteze si sa foloseasca mijloacele tehnice de investigare si comunicatii permise de lege;

b) sa organizeze cursuri si alte activitati de pregatire profesionala si fizica specifice pentru perfectionarea pregatirii personalului propriu;”

Norme:

8.1. Pentru mijloacele de comunicare este obligatorie obtinerea prealabila a autorizatiei pentru frecventele utilizate, eliberata de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei – I.G.C.T.I.

8.2. Tematica pregatirii profesionale si pentru perfectionarea personalului propriu va fi prezentata de catre conducatorii executivi ai societatii anual, pana la data de 31 decembrie a anului in curs pentru anul urmator, la Inspectoratul General al Politiei Romane – Directia de investigatii criminale, in vederea aprobarii.

8.3. Tematica va fi utilizata in procesul pregatirii profesionale numai dupa aprobarea sa de catre Inspectoratul General al Politiei Romane.

8.4. Daca avizul prevazut la pct. 8.2 nu este emis in termen de 10 zile de la primire, tematica se considera aprobata de drept.

9. Lege:

„Art. 15. – (1) In organizarea si desfasurarea activitatii detectivii particulari din societatile specializate si din cabinetele individuale au obligatia:

a) sa intreprinda investigatii numai in baza unei conventii scrise incheiate cu clientul;

b) sa infiinteze un registru numerotat si sa il inregistreze la inspectoratul de politie judetean sau, dupa caz, la Directia generala de politie a municipiului Bucuresti, in care vor tine evidenta cazurilor investigate;

c) sa comunice datele si informatiile solicitate de procuror sau de instanta de judecata, pentru solutionarea unor cauze penale;

d) in cazurile in care constata ca informatiile obtinute vizeaza siguranta nationala, sa sesizeze de indata autoritatile cu atributii in domeniu;

e) sa angajeze si sa foloseasca pentru activitatile specifice de investigatii numai persoane care au calitatea de detectiv particular;

f) in raport de posibilitati si pe baza unor conventii, sa primeasca in practica elevi ai scolilor de detectivi particulari.

(2) Societatile specializate si cabinetele individuale de detectivi particulari isi intocmesc regulament de organizare si functionare, care se aproba prin dispozitie scrisa a conducatorului executiv al societatii sau a sefului cabinetului individual, dupa caz.”

Norme:

9.1. Toate cazurile investigate trebuie evidentiate in registrul prevazut la art. 15 lit. b) din lege, ocazie cu care se vor inscrie in mod obligatoriu si urmatoarele mentiuni:

a) numarul de ordine al cazului aflat in lucru la societatea specializata sau la cabinetul individual;

b) codul clientului corespunzator codului mapei-anexa in care se grupeaza datele de identificare ale clientului si toate documentele intocmite cu ocazia efectuarii activitatilor in cazul respectiv; codul poate consta din cifre/numere, nume sau denumire;

c) obiectul conventiei scrise incheiate cu clientul;

d) data finalizarii cazului;

e) codul numeric personal al clientului.

9.2. Societatile specializate sau cabinetele individuale trebuie sa sesizeze in scris, de indata, autoritatile cu atributii in domeniu, conform atributiilor legale, atunci cand datele sau informatiile, indiferent de modul in care au fost obtinute, vizeaza siguranta nationala; acestea sunt obligate sa puna la dispozitie autoritatilor sesizate si suportul pe care, eventual, sunt fixate datele respective.

9.3. Sunt interzise copierea, multiplicarea si transcrierea acestor date si informatii de catre cei care intra in posesia lor – atat detectivii particulari, cat si alte persoane din cadrul societatilor specializate sau al cabinetelor individuale -, precum si comunicarea acestora, sub orice forma, altor persoane fizice sau juridice.

10. Lege:

„Art. 20. – (1) Repetarea savarsirii contraventiilor prevazute la art. 18 lit. a) si c) in interval de un an atrage suspendarea atestatului pe o perioada de la 3 la 6 luni.

(2) Suspendarea atestatului si revocarea suspendarii se dispun, in toate cazurile, de catre Inspectoratul General al Politiei Romane, la propunerea inspectoratelor de politie judetene sau a Directiei generale de politie a municipiului Bucuresti, si se comunica persoanei in cauza.”

Norme:

10.1. In situatia prevazuta la art. 20 alin. (1) din lege, suspendarea atestatului se dispune in scris de catre Inspectoratul General al Politiei Romane – Directia de investigatii criminale, la propunerea motivata a inspectoratului de politie judetean sau a Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti din care face parte organul constatator, in termenul prevazut la pct. 5.1.

10.2. Dispozitia de suspendare va fi comunicata in scris persoanei in cauza, respectiv societatii in care aceasta isi desfasoara activitatea, de catre inspectoratul de politie judetean sau Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, in termenul prevazut la pct. 5.2.

11. Lege:

„Art. 24. – (1) Masurile prevazute la art. 23 referitoare la suspendarea sau la anularea atestatului de detectiv particular se dispun de catre inspectoratul de politie judetean care l-a emis sau, dupa caz, de catre Directia generala a politie a municipiului Bucuresti.

(2) Suspendarea sau anularea licentei de functionare a societatii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune, in conditiile prezentei legi, de catre Inspectoratul General al Politiei Romane.”

Norme:

11.1. Suspendarea sau anularea atestatului de detectiv particular se dispune de catre inspectoratul de politie judetean sau Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti in conditiile prevazute de lege si de prezentele norme.

11.2. Suspendarea sau anularea licentei de functionare a societatii se dispune de inspectoratul de politie judetean sau Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, numai dupa obtinerea aprobarii de la Inspectoratul General al Politiei Romane – Directia de investigatii criminale.

12. Lege:

„Art. 25. – Controlul activitatii specifice desfasurate de societatile specializate si de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectueaza de politisti anume desemnati de catre Inspectoratul General al Politiei Romane, cu avizul Ministerului Public.”

Norme:

12.1. Controlul va fi efectuat anual sau ori de cate ori exista sesizari din care rezulta ca activitatea societatii sau cabinetului individual de detectivi particulari nu se desfasoara in conformitate cu prevederile legale.

12.2. Cu ocazia controlului vor fi avute in vedere urmatoarele aspecte:

a) autenticitatea actelor de constituire si functionare a societatii specializate sau cabinetului individual de detectivi particulari si legalitatea functionarii acestora;

b) daca asociatii/actionarii, precum si conducatorul societatii sau cabinetului individual de detectivi particulari si personalul acestora intrunesc conditiile si criteriile prevazute de lege si de prezentele norme;

c) existenta registrului prevazut de lege si inregistrarea datelor obligatorii in acesta;

d) existenta unor incompatibilitati ori interdictii in exercitarea profesiei de detectiv particular.

12.3. In toate situatiile, constatarile facute cu ocazia controlului efectuat la societatile specializate sau cabinetele individuale de detectivi particulari vor fi evidentiate in registrul unic de control, unde se mentioneaza identitatea si calitatea organului de control, masurile propuse si sanctiunile aplicate.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *