Spionaj DNA la Consiliul Judeţean Iaşi

Victor Chirilă şi Constantin Adăscăliţei, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Iaşi, au demonstrat ieri, într-o conferinţă de presă, că sunt urmăriţi cu aparate de interceptare. Demnitarii au spart peretele de faţă cu jurnaliştii şi au scos la iveală două dispozitive de înregistrare, montate

 lângă tocul uşii biroului. Ei susţin că şi-au dat seama întâmplător că sunt supravegheaţi video, la începutul săptămânii, când au observat că varul de la tocul uşii avea o nuanţă mai deschisă decât restul zugrăvelii.

„Am informaţii că, în noaptea de 7 spre 8 mai, persoane necunoscute au pătruns în CJ şi au instalat aparate de ascultare în birourile noastre”, a spus Chirilă. Deşi bănuia cel puţin cu o zi înainte că există aparatură de interceptare, vicepreşedintele Chirilă a anunţat Poliţia de faţă cu ziariştii. După doar două minute, oficialii au fost sunaţi de Mihail Călin, procurorul-şef al DNA Iaşi, care i-a invitat azi la biroul său, fără a le comunica motivul convocării.

Se cercetează fapte de corupţie

La câteva ore după conferinţa de presă, reprezentanţii DNA Bucureşti au anunţat că aparatura a fost montată pentru a cerceta fapte de corupţie. „Serviciul Teritorial Iaşi desfăşoară acte premergătoare urmăririi penale în legătură cu suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie”,  a spus Lidia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA Bucureşti. Ea a adăugat că vor fi făcute verificări pentru a vedea dacă vicepreşedinţii au fost înştiinţaţi că sunt interceptaţi.
Victor Chirilă a fost interceptat în 2009 într-un dosar deschis de DNA, în care s-a dispus neînceperea urmării penale. Procurorii anticorupţie s-au sesizat atunci că magistratul Dan Anton, judecător la Curtea de Apel Iaşi – Secţia Penală, ar face parte dintr-o grupare infracţională formată din funcţionari, judecători, avocaţi, oameni de afaceri şi angajaţi ai SRI, implicaţi în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, luare de mită şi trafic de influenţă. Printre aceştia figura şi Victor Chirilă.

Vicepreşedintele CJI a fost cercetat şi în dosarul „Sex cu minore”. Potrivit anchetatorilor, mai mulţi oameni de afaceri din Iaşi au racolat, în perioada 2003-2007, aproximativ 20 de eleve şi studente din Iaşi, Vaslui şi Suceava pe care le-ar fi determinat să întreţină cu ei relaţii sexuale. „Dosarul este în curs de finalizare. Urmează să se efectueze şi rechizitoriul într-o săptămână, două”, a precizat Daniel Horodniceanu, procuror la DIICOT Iaşi.

„Voi face plângere la Parchet să vedem cine a plantat aceste camere. Sunt de zece ani în politica locală şi nu am fost niciodată acuzat de vreo infracţiune.”
Constantin Adăscăliţei
vicepreşedintele CJ Iaşi

Adevarul

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *