STRATEGIA DE ORDINE PUBLICA

Hotarare 1040/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă Strategia naţională de ordine publică 2010-2013, prevăzută în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. – Planul strategic pe sectorul de activitate „Ordine publică şi siguranţa cetăţeanului” 2010-2013 se aprobă, potrivit normelor legale în vigoare, prin dispoziţia secretarului de stat, şef al Departamentului ordine şi siguranţă publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Art. 3. – Finanţarea acţiunilor din cadrul Planului strategic prevăzut la art. 2 se face în limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, precum şi din alte fonduri legal constituite.
Bucureşti, 13 octombrie 2010.     Nr. 1.040.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ORDINE PUBLICĂ
2010-2013
I. Introducere
România, ca parte a spaţiului de securitate oferit de apartenenţa sa la NATO şi UE, îşi exercită rolul activ în promovarea politicilor şi mecanismelor de edificare a noii arhitecturi de securitate, implicând atât voinţă şi consens politic, resurse economice şi tehnologice, idei şi soluţii privind predictibilitatea evoluţiilor în domeniile securităţii internaţionale şi naţionale şi ordinii de drept, cât şi modalităţi concrete de realizare a obiectivelor.
Sistemul de ordine publică românesc a cunoscut, în ultimii 20 de ani, importante transformări, circumscrise procesului de tranziţie către o societate democratică, în care statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţeanului sunt garantate. Mai mult, procesele internaţionale, precum instituţionalizarea politică şi financiară a Uniunii Europene şi globalizarea, au favorizat mişcarea, fără precedent, a oamenilor, a fluxurilor financiare, a comerţului şi a informaţiei, determinând, pe lângă imensele beneficii, şi apariţia şi dezvoltarea a numeroase ameninţări clasice sau asimetrice la adresa ordinii de drept internaţionale şi naţionale şi la adresa păcii, stabilităţii şi drepturilor universale ale omului.
Între cele mai recente evoluţii cu impact în sistemul de ordine publică pot fi menţionate:
1. Începând cu anul 1993, îşi fac apariţia primele forme de criminalitate organizată (traficul de droguri şi traficul de fiinţe umane), iar România intră în circuitul internaţional, iniţial ca ţară de tranzit, apoi ca piaţă şi ţară de destinaţie pentru diferite forme de criminalitate, inclusiv problematica imigraţiei. Astăzi, grupările de crimă organizată au acces la resurse ce pot afecta stabilitatea statelor în curs de dezvoltare şi accesează resurse specializate distribuite la nivel global.
2. Sistemul legislativ este în permanentă transformare, pentru a transpune instrumentele legale internaţionale (tratate şi protocoale internaţionale, acquis-ul european) şi pentru a se integra într-un sistem legislativ internaţional.
3. Creşte rolul procurorului în actul de justiţie, ajungându-se ca după 2003 procurorul să controleze şi să supravegheze activitatea de urmărire penală.
4. Poliţia, principala instituţie ce acţionează pentru menţinerea ordinii publice, este transformată dintr-o forţă poliţienească, militară, într-un serviciu poliţienesc, în slujba cetăţeanului, începând cu anul 2002.
5. Jandarmeria Română şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au demarat procese de modernizare şi profesionalizare, fapt ce determină ca, în prezent, cele două instituţii să îndeplinească o gamă variată de misiuni, inclusiv internaţionale.
6. Poliţia de Frontieră şi Oficiul Român pentru Imigrări au cunoscut evoluţii organizatorice şi funcţionale profunde, fiind compatibile cu cele mai moderne sisteme europene în domeniu, cu capabilităţi operative eficiente în domeniul controlului, supravegherii şi securizării frontierei, al politicilor de azil şi al controlului migraţiei.
7. După anul 2000, societatea românească cunoaşte o dezvoltare a serviciilor destinate protecţiei bunurilor şi persoanelor, prin apariţia societăţilor specializate de pază şi de detectivi particulari, precum şi a poliţiei comunitare (serviciu public comunitar în subordinea nemijlocită a primarului).
8. Politicile de probaţiune completează astăzi sistemul judiciar, prin reinserţia persoanelor care au executat diferite pedepse privative de libertate.
9. Politicile antivictimale şi asistenţa victimei devin coordonate importante ale intervenţiei instituţiilor statului în protejarea ordinii publice.
Toate acestea determină necesitatea definirii unei noi perspective strategice, care să ofere o imagine de integrare şi focalizare a acţiunilor pentru toţi actorii ce furnizează servicii de securitate pentru ordinea publică. Dezideratul unei perspective strategice este cu atât mai mare cu cât tot mai mult suntem martori ai unor procese socio-ecomomice şi culturale care modifică permanent societatea şi cresc inopinat presiunea asupra sistemului de ordine publică, prin dezvoltarea unor noi nevoi de securitate sau prin reconfigurarea instituţiilor sociale. La acestea se adaugă amploarea şi gravitatea efectelor fenomenelor naturale – fapt ce reclamă identificarea şi valorificarea de soluţii, prin reciprocitate şi colaborare internaţională.
Strategia naţională de ordine publică, denumită în continuare Strategia, oferă ansamblul obiectivelor majore pe termen mediu, în domeniul ordinii publice, coroborate cu principalele modalităţi de realizare şi resurse necesare pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice şi contribuie la stabilirea unei direcţii unitare, la nivelul tuturor instituţiilor de ordine publică.
Este unul dintre pilonii de bază pentru realizarea obiectivelor strategice ale Strategiei Naţionale de Apărare şi urmăreşte îmbunătăţirea serviciilor de siguranţă publică.
Strategia se corelează cu Strategia pentru dezvoltarea justiţiei (în prezent în formă de proiect), ce urmăreşte modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar, şi cu Strategia privind securitatea internă a Uniunii Europene, Programul Stockholm şi Tratatul de la Lisabona.
II. Viziune şi valori
Într-un spaţiu european, pentru fiecare cetăţean trebuie să existe un mediu de securitate, în care libertatea, securitatea şi justiţia sunt garantate. Astăzi, este necesar să se construiască un sistem integrat de ordine publică orientat proactiv către nevoile de securitate şi în serviciul cetăţenilor.
Mai mult ca oricând, este necesar ca la nivelul sistemului de ordine publică să se cristalizeze o cultură strategică bazată pe cunoaşterea în profunzime a realităţii României şi a tendinţelor majore desprinse din evoluţia globală a ameninţărilor criminalităţii. Astfel, să se proiecteze o nouă arhitectură, care să permită valorificarea integrată a capabilităţilor instituţionale, promovarea de standarde operaţionale, ocupaţionale şi profesionale şi prioritizarea eforturilor în aplicarea legii.
Libertatea de mişcare, protecţia, inclusiv juridică, a persoanelor celor mai vulnerabile, a femeilor şi copiilor victime ale violenţei, a persoanelor dependente, protecţia datelor cu caracter personal şi a vieţii private, participarea la viaţa democratică a Uniunii Europene, beneficierea de protecţie în ţările terţe trebuie să fie consolidate. Dezvoltarea protecţiei civile în faţa dezastrelor naturale sau a situaţiilor de urgenţă trebuie asigurată.
Valorile comune în domeniul ordinii publice susţin întreaga activitate de zi cu zi şi oferă coordonatele în care aceasta se dezvoltă, precum şi mijloacele prin care se realizează, astfel:
▪ legalitate – politicile în domeniul ordinii publice se constituie strict cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a supremaţiei legii;
▪ profesionalism – presupune specializarea şi diversificarea metodelor şi mijloacelor de acţiune, o poliţie ştiinţifică, flexibilitate instituţională, implementarea unui management proactiv şi, în special, prin fundamentarea deciziilor pe bază de analiză;
▪ dialog – construirea unei relaţii de încredere cu cetăţeanul, prin transparenţă şi comunicare, în conformitate cu principiile toleranţei, respectului şi libertăţii de exprimare;
▪ integritate profesională – responsabilitate în cheltuirea banului public şi desfăşurarea întregii activităţi în domeniul ordinii publice, după normele statuate în Codul de etică şi deontologie profesională;
▪ parteneriat – cooperarea împotriva criminalităţii, atât cu cetăţenii, cât şi cu instituţiile de aplicare a legii, la nivel naţional şi internaţional, precum şi cu alte organizaţii publice sau private, pentru consolidarea interoperabilităţii şi focalizarea resurselor către securitatea publică şi individuală;
▪ operativitate şi solidaritate – receptarea mesajelor cetăţenilor şi identificarea modalităţilor optime de răspuns la acestea şi acţionarea cu promptitudine şi eficacitate în desfăşurarea prestaţiilor efectuate în folosul membrilor comunităţii, precum şi participarea la acţiuni concrete în beneficiul ţărilor din Uniunea Europeană.
Întreg demersul de construire al strategiei este în spiritul principiilor europene enunţate în Strategia de securitate internă a Uniunii Europene:
– o abordare vastă şi globală a securităţii;
– asigurarea supravegherii democratice şi judiciare efective a activităţilor de securitate interne;
– prevenire şi anticipare: o abordare proactivă şi fondată pe informaţii;
– elaborarea unui model global pentru schimbul de informaţii;
– cooperarea operaţională;
– cooperarea judiciară în materie penală;
– gestionarea integrată a frontierelor;
– un angajament în favoarea inovării şi a formării;
– dimensiunea externă a securităţii interne/cooperarea cu ţările terţe;
– flexibilitatea în vederea adaptării la dificultăţile viitoare.
III. Provocări în domeniul ordinii publice
În procesul de selectare a priorităţilor, prezenta strategie subliniază necesitatea evaluării ameninţărilor criminalităţii şi a vulnerabilităţilor sistemului de ordine publică. Înţelegerea corectă a acestora oferă premisele identificării riscurilor de ordine publică şi, în special, a evaluării impactului riscurilor în societate. Deşi nu există un sistem integrat de evaluare cetăţean
– poliţie – parchet – justiţie – societate civilă, pe date consolidate la nivel naţional, o evaluare sintetică a provocărilor din domeniul de ordine publică, raliate ameninţărilor, vulnerabilităţilor, riscurilor şi punctelor de impact aferente, evidenţiază următoarele:
Situaţia mediului social din punctul de vedere al ordinii publice:
▪ Criza economică şi financiară mondială din anul 2009 continuă să exercite o influenţă de ordin economic, social şi politic, cu incidenţă inevitabilă şi greu de anticipat asupra societăţii româneşti şi internaţionale şi, implicit, asupra activităţilor instituţiilor statului român. Efectele crizei pot conduce la situaţii de o gravitate excepţională în plan economic, social şi politic, prin creşterea numărului de disponibilizări, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, cu impact asupra creşterii infracţionalităţii, sentimentului de neîncredere a populaţiei în instituţiile statului, numărului de proteste şi de manifestări violente în rândul populaţiei.
Percepţia populaţiei asupra provocărilor la adresa ordinii publice şi asupra încrederii în autorităţile din sistemul de ordine şi siguranţă publică:
▪ Conform Eurobarometrului din toamna anului 2009, în percepţia cetăţenilor, problema criminalităţii este plasată pe locul 4 între problemele pe care trebuie să le rezolve instituţiile statului. În schimb, în viaţa personală, problema criminalităţii se situează pe locul 7, deşi aceasta se află pe un trend crescător (+2% faţă de Eurobarometrul de primăvară al anului 2009). Comparativ cu indicatorii înregistraţi la nivelul celor 27 de state europene, în anul 2009 românii acordă criminalităţii o mai mare importanţă decât media înregistrată în Uniunea Europeană, îndeosebi pe agenda naţională, în plan personal acesta situându-se aproximativ la nivelul înregistrat în statele membre.
▪ În ultimii 4 ani, imaginea Ministerului Administraţiei şi Internelor a înregistrat o evoluţie defavorabilă, la nivel calitativ, prin scăderea până la jumătate a capitalului de imagine pozitivă a instituţiei.
▪ În sondajele de opinie, având ca temă relaţiile dintre cetăţeni şi poliţie, proporţia celor care consideră că poliţia ar trebui să îşi îmbunătăţească relaţiile cu cetăţenii este de peste 93% – nivel înregistrat încă din anul 2003, iar procentul celor care consideră că cetăţenii ar trebui să se implice mai activ în a ajuta poliţia să îşi îndeplinească atribuţiile este de 86%.
▪ Cetăţeanul îşi doreşte un grad mai înalt de siguranţă, ca atare el va trebui să participe, în calitate de coautor, la realizarea acestui obiectiv. Standardele de moralitate pe care, în mod tradiţional, populaţia le aplică poliţiştilor, sunt cu mult mai înalte decât cele aplicate altor categorii socioprofesionale. Mai mult, se consideră absolut firesc ca un poliţist să îşi rişte zilnic viaţa pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţeanului, pentru apărarea avutului public şi privat, motiv pentru care acestui funcţionar public trebuie să i se asigure un statut social în concordanţă cu riscurile inerente şi cu importanţa socială a activităţii pe care o desfăşoară.
▪ Pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii şi siguranţei publice, potrivit obligaţiilor şi responsabilităţilor stabilite prin lege, Ministerul Administraţiei şi Internelor – prin intermediul principalelor structuri: Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi Jandarmeria Română – are prevăzute posturi ce asigură o medie de 500 de poliţişti/jandarmi la 100.000 locuitori. La începutul anului 2010, deficitul de personal era de 13%, ceea ce conduce la o medie reală de 434 de poliţişti/jandarmi la 100.000 locuitori. Deficitul este în special în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică.
Situaţia fenomenului infracţional:
Generalităţi:
▪ În ultimii ani, în România, criminalitatea a cunoscut un trend preponderent ascendent, iar sentimentul de insecuritate al cetăţenilor s-a amplificat. Indicatorii stării infracţionale demonstrează că, pentru a stăvili valul de ameninţări la adresa ordinii publice – infracţiunile de mare violenţă, crima organizată, marea criminalitate economico-financiară şi criminalitatea transfrontalieră, este necesară o abordare mult mai complexă, în sistem integrat, cu participarea factorilor responsabili.
▪ Evoluţia numărului de lucrări penale şi dosare cu urmărire penală începută este în creştere permanentă, ajungându-se ca la sfârşitul anului 2009, în Poliţia Română, numărul de lucrări penale să fie de aproximativ 700.000 (dublu faţă de luna ianuarie 2005), iar al dosarelor penale cu urmărirea penală începută de aproximativ 425.000 (cu 60% mai mult decât în luna ianuarie 2005). În anul 2009, Ministerul Public a înregistrat aproximativ 1,4 milioane de dosare penale, de peste 8 ori mai mult decât în 1989 şi de 3 ori mai mult faţă de 2000, în condiţiile în care numărul de procurori este aproape acelaşi. Cel mai important risc este reprezentat de creşterea permanentă a volumului de activitate al celor două instituţii.
▪ Deşi caracteristica generală a evoluţiei infracţiunilor grave o constituie menţinerea unui trend descendent, în ultimii doi ani, conflictele dintre grupările criminale devin din ce în ce mai violente, iar folosirea armelor este tot mai prezentă în situaţiile acestea. Totodată, numărul furturilor din bănci şi din case de schimb valutar creşte şi apar moduri de operare deosebite (cu mână armată, persoane mascate).
▪ Mica criminalitate, criminalitatea „de vitrină” (furturi din magazine, din buzunare, din maşini, prostituţie etc.) constituie domeniul cel mai sensibil şi cu impact direct asupra cetăţenilor, ce sunt afectaţi de frecvenţa cu care sunt săvârşite astfel de fapte. La nivelul Poliţiei Române, precum şi la parchete, anual, volumul de dosare penale este în creştere, capacităţile personalului fiind depăşite. Caracterul preponderent reactiv la criminalitate şi concentrarea în special pe activitatea de tragere la răspundere penală nu mai sunt strategii de succes. Este necesară concentrarea forţelor din sistemul de ordine publică pe componenta de proactivitate a activităţii poliţieneşti, revigorarea politicilor de prevenire a criminalităţii şi concentrarea eforturilor, în stradă, ale poliţiei şi jandarmeriei, în funcţie de intervalele şi zonele critice pentru criminalitate.
▪ Cu toate măsurile adoptate – legislative, organizatorice, educative -, fenomenul violenţei pe stadioane a proliferat, iar sentimentul de insecuritate al spectatorului simplu s-a amplificat. Lipsa de eficienţă şi de finalitate a măsurilor legale dispuse a determinat escaladarea manifestărilor de huliganism, uneori chiar confruntări de stradă între grupurile rivale de suporteri, cu grave consecinţe asupra climatului de normalitate, care ar trebui să caracterizeze orice competiţie sportivă.
Criminalitatea economico-financiară:
▪ Amploarea, complexitatea şi înalta specializare a infractorilor au definit caracteristicile criminalităţii economico-financiare în perioada ultimilor ani. Amplificarea fenomenului a fost determinată de trendul ascendent al criminalităţii economico-financiare, în anul 2009, fiind constatat un număr de aproximativ 80.000 de fraude de această natură, cu un prejudiciu de peste 19.000.000 mii lei, de 3 ori mai mare decât în 2008.
▪ Criminalitatea economico-financiară distorsionează mediul de afaceri, prin atingerea gravă adusă concurenţei loiale, şi este strâns asociată cu corupţia. Conform datelor statistice existente la nivelul Poliţiei Române, rezultă că, începând cu anul 2006 şi până la sfârşitul anului 2009, s-a menţinut un trend ascendent al creşterii infracţionalităţii specifice evaziunii fiscale. Astfel, dacă în 2006 s-au constatat peste 3.900 infracţiuni, în anul 2009 numărul acestora a crescut la aproximativ 9.300. Pe fondul unor proceduri de lucru greoaie şi a unei legislaţii neadaptate situaţiei reale – sistem de aplicare a legii fragmentat şi fără instrumente legislative puternice de luptă antifraudă – coroborat cu deschiderea frontierelor, în vederea realizării unui comerţ liber între statele Uniunii Europene, nivelul economiei subterane este unul în creştere. Este imperios necesar să se creeze condiţii de întărire a capacităţii de investigare şi urmărire a acestor infracţiuni, de atragere de fonduri şi dezvoltare a resurselor umane, să se îmbunătăţească procedurile de confiscare a fondurilor rezultate din aceste infracţiuni, să se creeze condiţii pentru refolosirea acestor fonduri, să se pună accent pe întărirea capacităţii de identificare a tranzacţiilor suspecte şi să se faciliteze schimbul de bune practici dintre autorităţile competente din alte state membre.
Criminalitatea organizată:
▪ Nu de multe ori, activităţile infracţionale derulate de grupările de criminalitate organizată sunt favorizate de coruperea unor oficiali din cadrul instituţiilor administrative şi de aplicare a legii, în special funcţionari cu atribuţii de execuţie, fapt ce impune intensificarea şi diversificarea măsurilor pentru prevenirea producerii unor acte şi fapte de corupţie, în care să fie angrenaţi reprezentanţi ai instituţiilor statului.
▪ Trebuie remarcată, în ultima perioadă, periculozitatea deosebită a tipologiei grupărilor infracţionale actuale, fapt care determină, în plan intern şi internaţional, ameninţări reale, prin:
– creşterea interesului pentru România a grupurilor criminale străine, cauza reprezentând-o poziţia geostrategică;
– interferenţele între criminalitatea organizată şi finanţarea terorismului, elemente ce se susţin reciproc în realizarea actului infracţional;
– continua specializare a grupărilor criminale, accesul la ultimele tehnologii şi angajarea de persoane cu diverse specializări necesare îndeplinirii scopurilor infracţionale;
– evoluţia tot mai puternică, din punct de vedere financiar, a grupurilor infracţionale, prin racordarea acestora la reţele internaţionale, transfrontaliere de crimă organizată şi prin plasarea câştigurilor ilicite în diferite zone economice, respectiv geografice.
▪ Au fost semnalate, în ultimii ani, acţiuni şi fapte circumscrise terorismului, inclusiv preocupări de proliferare a traficului ilegal cu arme şi chiar creşterea agresivităţii unor medii sau persoane interesate de a intra, în mod ilegal, în posesia unor produse, tehnologii strategice, cu dublă utilizare sau materiale din categoria CBRN (Chemical – Biological – Radiological – Nuclear).
▪ În contextul relevat de multiplicarea şi diversificarea ameninţărilor la adresa ordinii publice, prin analiza permanentă a evoluţiilor mediului intern de securitate se identifică o creştere a agresivităţii organizaţiilor anarhiste, grupărilor antiglobalizare sau a sectelor pseudoreligioase, atragerea unui număr mai mare de adepţi, precum şi creşterea frecvenţei acţiunilor acestor organizaţii.
▪ Din ce în ce mai prezent în România, fenomenul criminalităţii informatice se manifestă sub mai multe aspecte: creşterea numărului de cazuri înregistrate şi organizarea celor ce comit astfel de fapte în adevărate grupuri infracţionale, precum şi reorientarea grupărilor criminale care, în trecut, comiteau infracţiuni din sfera traficului de persoane, traficului internaţional de autoturisme şi traficului de droguri către infracţiuni de natură informatică. Principalii factori care au determinat reorientarea grupărilor criminale către infracţiuni informatice sunt legaţi de obţinerea de câştiguri materiale mari într-un timp relativ scurt şi cu riscuri relativ mici. Acest fenomen afectează în primul rând imaginea României, întrucât activităţile infracţionale au ca ţintă instituţii financiare sau cetăţeni străini, slăbind încrederea în sistemele financiare şi reţelele de comunicaţii din România, încrederea cetăţenilor români în folosirea instrumentelor de plată electronică şi a celor disponibile prin internet, existând riscul ca forţei de muncă din domeniul IT&C din România să i se confere o proastă reputaţie, având ca finalitate imediată lipsa de investiţii sau retragerea celor existente în acest sector economic.
▪ Un alt domeniu, în care eforturile mai multor instituţii s-au conjugat, la nivel naţional şi internaţional, îl reprezintă cel al luptei împotriva traficului şi consumului de droguri. Deşi România nu este o ţară-sursă de droguri, teritoriul ţării este tranzitat de grupările infracţionale specializate. Dacă, în mod tradiţional, este cunoscută plasarea pe ruta balcanică şi pe cea nordică de tranzit a drogurilor ce provin din zona Afganistanului (opium, heroină, morfină), capturile din Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (2007) şi Portul Constanţa (2009) plasează România şi în circuitul de tranzit al cocainei, ce are ca sursă principală de producere, la nivel mondial, în special zona de centru şi nord a Americii de Sud. Datorită poziţionării geografice, contribuţia României în lupta contra traficului internaţional de droguri este monitorizată de forurile internaţionale şi europene. De menţionat că în România s-a dezvoltat o piaţă de desfacere a drogurilor, fiind prezente toate tipurile de droguri, inclusiv cele sintetice. Odată cu dezvoltarea pieţii s-au dezvoltat şi serviciile de asistenţă medicală pentru victimele traficului de droguri.
▪ În prezent, România este o ţară-sursă şi de tranzit, dar poate deveni şi o ţară de destinaţie pentru victimele traficului de persoane, motiv pentru care prevenirea şi combaterea acestui tip de infracţionalitate trebuie să rămână o prioritate a structurilor de aplicare a legii. Deşi în anul 2009 au fost desfăşurate activităţi specifice de investigare într-un număr de peste 900 de cazuri şi au fost identificate aproximativ 800 de victime, traficul de fiinţe umane reprezintă o prioritate şi pentru ţara noastră, la acelaşi nivel de importanţă pe care îl înregistrează această problemă în toate statele Uniunii Europene.
Migraţia:
▪ A doua frontieră externă a Uniunii Europene, cu segmente atât pe uscat, cât şi maritim, România are un rol important în asigurarea echilibrelor demografice, economice şi sociale în întreaga Europă. Eforturile trebuie coroborate pentru întărirea securităţii regionale, în eventualitatea unor ameninţări grave transfrontaliere, ce pot deveni oricând realitate, în lipsa unui control atent şi flexibil, exercitat pe limitele estice ale Spaţiului Uniunii Europene. Fenomenul migraţiei este considerat un proces multinaţional, care nu mai poate fi gestionat doar unilateral sau bilateral. Implementarea politicii comune în domeniul migraţiei şi azilului, prin asigurarea protecţiei internaţionale, gestionarea eficientă a fluxurilor de migraţie (admisie, şedere, îndepărtare, azil şi integrare), prevenirea şi aplicarea legii în domeniul migraţiei ilegale – deziderate ale identităţii europene a României, ca stat membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007 – sunt realizate de Poliţia de Frontieră Română şi Oficiul Român pentru Imigrări, rolul important al acestor instituţii fiind unul recunoscut inclusiv în plan european.
Infracţiuni comise de cetăţenii români în străinătate:
▪ Imaginea României continuă să fie afectată de criminalitatea comisă de români pe teritoriul altor state. În ultimii 3 ani, numărul cetăţenilor români semnalaţi cu activitate infracţională în străinătate a crescut continuu, ajungându-se ca, în anul 2009, numărul acestora să fie de peste 9000. 90% din criminalitatea comisă de cetăţenii români în străinătate se înregistrează pe teritoriul a 8 state (Austria, Italia, Franţa, Spania, Irlanda, Belgia, Germania şi Marea Britanie). Deşi majoritatea faptelor ilicite se înscrie în sfera micii criminalităţi, se constată şi apariţia cazurilor în care cetăţeni români fac parte din filiere transnaţionale de crimă organizată.
Siguranţa rutieră:
▪ Este necesară îmbunătăţirea climatului de siguranţă în traficul rutier şi reconstruirea strategiei de acţiune la nivel guvernamental pentru convergenţa acţiunilor instituţiilor, în vederea creşterii siguranţei participanţilor la trafic şi îmbunătăţirea condiţiilor de trafic. Deşi în anul 2009, datele statistice înregistrate relevă o uşoară scădere a riscului rutier, evoluţiile ultimilor 5 ani îl plasează pe un trend ascendent. Conform rezultatelor premergătoare întocmirii Programului european de acţiune pentru siguranţa rutieră 2011-2020, la nivelul Uniunii Europene vor fi stabilite obiective clare şi măsurabile, urmărindu-se o serie de priorităţi, precum accidentele pe drumurile rurale (60% din numărul total de decese) şi participanţii la trafic vulnerabili, precum pietonii, bicicliştii, motocicliştii şi bătrânii.
Dezastre şi calamităţi:
▪ Alături de problemele legate de criminalitate, securitatea indivizilor este afectată de dezastrele naturale sau de cele produse de om. România se află în zona europeană cu risc ridicat de producere a cutremurelor devastatoare, iar această realitate trebuie avută în vedere de autorităţile publice centrale şi locale, ale căror priorităţi trebuie să includă informarea permanentă a populaţiei, pentru ca aceasta să îşi dezvolte un comportament adecvat – înainte, în timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă. În ultima perioadă, ne-am confruntat cu efecte ale fenomenelor meteorologice deosebite – revărsări de ape, inundaţii, alunecări de teren – necesitând eforturi conjugate din partea structurilor de ordine şi siguranţă publică şi a structurilor pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor produse de acestea, precum şi participarea la intervenţii în sprijinul populaţiei, prin asigurarea cu apă potabilă şi alimente.
În concluzie, ne aflăm într-o perioadă în care majoritatea formelor de criminalitate cunosc noi tipologii de manifestare, iar starea generală de securitate a cetăţeanului şi a mediului de afaceri are de suferit pe fondul unei insuficiente articulări şi al unei anumite rigidităţi a instituţiilor din sistemul de ordine şi siguranţă publică, în faţa noilor provocări. Deşi numărul persoanelor care prestează servicii de securitate a crescut în ultimii ani (sistemul privat de pază şi protecţie, poliţia comunitară), insuficienta coordonare a acestora creează vulnerabilităţi care sunt exploatate tot mai mult de grupările infracţionale. La această imagine se adaugă dezideratul aderării la Spaţiul Schengen şi garanţiile pe care trebuie să le asigurăm pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene, respectiv că frontiera maritimă, aeriană şi terestră, aflată în responsabilitatea noastră, asigură un spaţiu unic de libertate, securitate şi justiţie.
IV. Priorităţi în domeniul ordinii publice pentru 2010-2013:
– creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni, prin:
▪ cunoaşterea, prevenirea şi aplicarea legii împotriva infracţionalităţii, în special împotriva criminalităţii organizate şi transfrontaliere, terorismului, precum şi în ceea ce priveşte şederea ilegală a străinilor pe teritoriul României;
▪ reducerea impactului la nivelul comunităţilor şi persoanelor a efectelor criminalităţii;
– restabilirea autorităţii structurilor de aplicare a legii, descentralizarea şi reforma instituţională, necesară consolidării serviciilor comunitare şi a celor de ordine publică din România, realizării interoperabilităţii acestora, precum şi asigurării unui grad ridicat de încredere a cetăţenilor faţă de structurile de ordine publică;
– aderarea la Spaţiul Schengen şi armonizarea, pe segmentul ordinii publice, cu Strategia UE de securitate internă, prin abordări conceptuale unitare, continuarea progresului în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, adoptarea modelului european de securitate, ca recunoaştere a interdependenţei dintre securitatea internă şi cea externă în construirea „centrului de securitate globală”.
V. Cadrul juridic existent:
1. Constituţia României, republicată;
2. Strategia de Securitate Naţională;
3. Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, cu modificările ulterioare;
8. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
9. Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României;
10. Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare;
12. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
13. Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu completările ulterioare;
14. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu modificările ulterioare;
15. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
16. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare;
17. Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului;
18. Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;
19. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
20. Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare;
21. Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările ulterioare;
22. Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
23. Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
24. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare;
25. Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
26. Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
27. Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare;
28. legi şi hotărâri ale Guvernului privind organizarea şi funcţionarea structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice;
29. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
30. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
31. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare;
32. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 134/2008;
33. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005;
34. Ordonanţa Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
35. Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen);
36. Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare;
37. Hotărârea Guvernului nr. 1.122/2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2007-2010;
38. Hotărârea Guvernului nr. 373/2008 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică;
39. Hotărârea Guvernului nr. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă;
40. Hotărârea Guvernului nr. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de comunicare şi informare publică pentru situaţii de urgenţă;
41. Hotărârea Guvernului nr. 547/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de protecţie civilă;
42. Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu;
43. Hotărârea Guvernului nr. 609/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada 2008-2010;
44. Hotărârea Guvernului nr. 79/2010 privind înfiinţarea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei.
VI. Obiective strategice
Cele 3 priorităţi de acţiune stabilite de Strategie sunt coordonatele principale spre care se focalizează eforturile structurilor cu atribuţii şi competenţe în domeniul ordinii publice şi se fundamentează pe următoarele obiective strategice:
1. îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului;
2. asigurarea unui climat de legalitate mediului de afaceri;
3. reducerea impactului criminalităţii organizate, transfrontaliere şi terorismului;
4. consolidarea managementului integrat al crizelor de ordine publică şi situaţiilor de urgenţă;
5. îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice în domeniu;
6. securizarea frontierei, în special a celei externe a Uniunii Europene de pe teritoriul României.
VII. Direcţii de acţiune
Obiectiv strategic nr. 1. Îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului
Măsurile de siguranţă publică sau a cetăţeanului se constituie din ansamblul acţiunilor legale preventiv-reactive pe care instituţiile publice sau private sau indivizii le iau pentru a spori nivelul de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi bunurilor.
Principalele domenii de intervenţie subsumate acestui obiectiv strategic sunt:
1.1. siguranţa stradală şi în mijloacele de transport în comun;
1.2. siguranţa traficului rutier;
1.3. siguranţa în mediul rural.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
1. îmbunătăţirea cadrului legislativ, în special în domeniul aplicării şi executării măsurilor contravenţionale, pazei bunurilor şi persoanelor şi adoptarea legii poliţiei locale;
2. creşterea capacităţii instituţionale prin:
▪ dezvoltarea mobilităţii aeriene şi terestre a structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor;
▪ dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de comunicaţii şi suport informatic ale structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în special în mediul rural;
▪ modernizarea clădirilor destinate desfăşurării activităţilor specifice din mediul rural;
3. redistribuirea resurselor în sistemul de ordine şi siguranţă publică, pentru acoperirea străzii şi întărirea structurilor de poliţie din proximitatea frontierelor prin:
▪ reorganizarea misiunilor de pază ale Jandarmeriei Române, pentru reducerea personalului destinat acestei misiuni şi implementarea unor instrumente tactice mai eficiente (supraveghere video, elemente de avertizare, dispozitive integrate de pază şi patrulare etc.);
▪ relocarea personalului poliţiei de frontieră de pe graniţa internă a Uniunii Europene, conform concepţiei elaborate în acest sens şi aprobate de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor;
4. consolidarea managementului integrat al situaţiei operative, prin:
▪ derularea activităţilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, pentru reducerea infracţionalităţii stradale şi din mijloacele de transport în comun, prin angrenarea, într-un mediu comun de operare (COE), a structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a altor autorităţi de securitate şi ordine publică şi societăţi private de securitate;
▪ regândirea modului de organizare a forţelor de ordine publică în mediul rural, pentru asigurarea patrulării şi intervenţiei la evenimente;
▪ colectarea structurată, în sisteme informatice, a datelor şi informaţiilor privind incidentele, evenimentele şi misiunile la care sunt alocate resursele de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice;
▪ extinderea sistemului de analiză tactică pentru monitorizarea şi evaluarea situaţiei operative, precum şi pentru planificarea activităţilor de menţinere a ordinii publice;
▪ modernizarea şi eficientizarea serviciilor poliţieneşti specializate (structuri de intervenţie, poliţia fluvială etc.);
▪ regândirea activităţii informative în Ministerul Administraţiei şi Internelor;
▪ asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia desfăşurării unor activităţi cu public numeros;
5. creşterea capabilităţilor din teren, de verificare şi de aplicare a măsurilor specifice, în cazul situaţiilor prevăzute de Convenţia Schengen şi de celelalte acte comunitare relevante Schengen, inclusiv schimbarea comportamentului poliţistului/jandarmului în situaţiile de legitimare;
6. participarea reprezentanţilor Poliţiei Rutiere în grupurile de lucru pentru elaborarea unei strategii guvernamentale în domeniul riscului rutier, în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră;
7. promovarea unei culturi de siguranţă publică în comunitate, prin intermediul poliţiştilor de proximitate, pentru creşterea gradului de conştientizare şi identificare a ameninţărilor comunităţii locale;
8. elaborarea unor proceduri unice de acţiune aplicabile tuturor structurilor participante la realizarea sistemului integrat de ordine publică;
9. asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, prin angrenarea structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, a poliţiei comunitare şi a unităţilor şcolare.
Rezultate aşteptate:
▪ reducerea deficitului de personal din dispozitivele de ordine publică;
▪ creşterea performanţei dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică în sistem integrat;
▪ reducerea numărului de persoane decedate, ca urmare a accidentelor de circulaţie;
▪ reducerea numărului de infracţiuni stradale;
▪ menţinerea unui procent de peste 90% a intervenţiilor sub 10 minute la apelurile de urgenţă ale cetăţenilor;
▪ creşterea fermităţii în aplicarea legii;
▪ creşterea nivelului de încredere a populaţiei în instituţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Obiectiv strategic nr. 2. Asigurarea unui climat de legalitate mediului de afaceri
Securitatea economică constituie unul dintre elementele structurale ale securităţii naţionale.
Principalele domenii de intervenţie subsumate acestui obiectiv strategic sunt:
2.1. protejarea bugetului consolidat al statului. Combaterea evaziunii fiscale şi a fraudelor vamale;
2.2. combaterea infracţionalităţii în domeniul achiziţiilor publice;
2.3. protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
1. implementarea unui sistem de management al cazurilor, care să permită identificarea de conexiuni între infractori şi bunuri, îmbunătăţirea administrării probatoriului şi reducerea timpilor de soluţionare a dosarelor şi lucrărilor penale din domeniul economic în Poliţia Română;
2. îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi coroborarea acţiunilor între structurile de aplicare a legii, în special dintre parchete, Poliţia Română, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi sprijinirea activităţilor desfăşurate la nivelul Europol în dosarele analitice deschise pentru combaterea fraudelor intracomunitare şi cu produse accizabile;
3. consolidarea capabilităţilor de acţiune prin instituţionalizarea echipelor de tip task-force în nodurile strategice din fluxurile de persoane, bunuri şi bani;
4. creşterea nivelului de recuperare a prejudiciilor cauzate, prin perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul măsurilor asigurătorii şi armonizarea legislaţiei româneşti cu cea comunitară în ceea ce priveşte oficiile de recuperare a creanţelor;
5. întărirea capacităţii poliţiei judiciare de a interveni şi a acţiona în cazul grupărilor criminale, sub aspectul economic al activităţii infracţionale, prin modificarea corespunzătoare a legislaţiei privind descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale;
6. clarificarea competenţelor structurilor care acţionează pentru combaterea criminalităţii financiare.
Rezultate aşteptate:
▪ reducerea activităţilor care contribuie la dezvoltarea economiei subterane şi transferul acestora în economia reală, în scopul aplicării legislaţiei în domeniul taxelor şi impozitelor;
▪ creşterea cuantumului de recuperare a prejudiciilor cauzate în domeniul criminalităţii economico-financiare;
▪ creşterea numărului de cazuri rezolvate şi finalizate cu condamnări în domeniul criminalităţii economico-financiare.
Obiectiv strategic nr. 3. Reducerea impactului criminalităţii organizate, transfrontaliere şi terorismului
Obiectivul strategic se află pe agenda publică, fiind în lista de priorităţi din procesul de integrare în Uniunea Europeană. În acest context, domeniul a beneficiat de numeroase dezvoltări instituţionale şi activitatea este coordonată, secvenţial, de strategii sectoriale, ce intră în cicluri permanente de monitorizare şi îmbunătăţire: Strategia naţională antidrog 2008-2012, Strategia naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, Strategia naţională privind imigraţia pentru perioada 2007-2010,
Principalele domenii de intervenţie subsumate acestui obiectiv strategic sunt:
3.1. cunoaşterea, prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă a victimelor;
3.2. asigurarea unei politici coerente şi eficiente în domeniul imigraţiei;
3.3. reducerea dimensiunii traficului de persoane şi înlăturarea efectelor negative pe care acesta le are asupra cetăţenilor şi asupra societăţii;
3.4. cunoaşterea, prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice;
3.5. lupta împotriva spălării banilor, a finanţării activităţilor criminale şi valorificarea cadrului de cooperare pe linie de terorism, asigurat conform strategiei în domeniu, prin Sistemul naţional de prevenire şi combatere a terorismului.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
1. elaborarea unor noi standarde de evaluare a activităţilor specifice recuperării prejudiciilor cauzate de grupările criminale;
2. îmbunătăţirea mecanismelor de control şi reducerea vulnerabilităţilor din legislaţie;
3. dezvoltarea capacităţii instituţionale şi operaţionale de luptă împotriva criminalităţii informatice;
4. intensificarea cooperării poliţieneşti;
5. continuarea eforturilor de sprijin al statelor europene care înregistrează o criminalitate comisă de români ridicată, inclusiv specializarea poliţiştilor la nivel teritorial, pe baza principiului judeţe sursă-ţări de destinaţie;
6. susţinerea programelor naţionale de prevenire şi creşterea capacităţii de conştientizare a societăţii privind efectele traficului şi consumului de droguri, traficului de fiinţe umane, criminalităţii informatice, exploatării sexuale a copiilor şi pornografiei infantile pe internet;
7. întărirea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale Antidrog şi a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane;
8. consolidarea instituţională şi operaţională a Oficiului Român pentru Imigrări;
9. valorificarea expertizei ataşaţilor de afaceri interne din cadrul misiunilor permanente şi al ambasadelor României.
Rezultate aşteptate:
▪ creşterea numărului de cazuri rezolvate cu finalitate judiciară – condamnări şi confiscări, în domeniul crimei organizate;
▪ creşterea cuantumului sumelor obţinute prin valorificarea bunurilor identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, rezultate din activităţi ilicite;
▪ capacitate crescută de cunoaştere şi control al criminalităţii organizate şi transfrontaliere, în special a imigrării.
Obiectiv strategic nr. 4. Consolidarea managementului integrat al crizelor de ordine publică şi situaţiilor de urgenţă
La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor funcţionează Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, structură interinstituţională de suport decizional pentru managementul acţiunilor în situaţii de criză în domeniul ordinii publice. Pentru îndeplinirea obiectivelor sale şi asigurarea funcţiilor de sprijin pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, Centrul Naţional cooperează cu Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu Centrul de Situaţii al Guvernului, cu Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, cu Componenta pentru situaţii din cadrul Centrului de Conducere Operaţională a Statului Major General, precum şi cu celelalte centre operative constituite la nivelul instituţiilor publice reprezentate.
Activitatea de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă a constituit a preocupare prioritară pentru Guvernul României, în sensul identificării unor linii directoare şi pentru materializarea acestora în documente programatice strategice.
În perspectivă se are în vedere constituirea Platformei naţionale de reducere a riscului de dezastre, în acord cu obiectivele stabilite de Strategia internaţională de reducere a dezastrelor (Planul-cadru de acţiune Hyogo 2005-2015).
Principalele domenii de intervenţie, subsumate acestui obiectiv strategic, sunt:
4.1. perfecţionarea sistemului integrat de gestionare a crizelor din domeniul ordinii publice;
4.2. îmbunătăţirea mecanismelor de răspuns şi gestionare a situaţiilor de urgenţă şi asigurarea funcţiilor de sprijin de către structurile cu atribuţii în domeniul ordinii publice;
4.3. politici în domeniul managementului stărilor excepţionale.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
1. îmbunătăţirea şi eficientizarea proceselor de conducere a operaţiunilor, monitorizare şi analiză a riscurilor în domeniul ordinii publice şi de planificare şi folosire a resurselor participante la intervenţii;
2. creşterea calităţii acţiunilor şi măsurilor de prevenire a riscurilor majore de producere a unor dezastre şi îmbunătăţirea capacităţii de acţiune în astfel de situaţii, potrivit legii;
3. creşterea capacităţii de rezistenţă şi de apărare a populaţiei, prin cultivarea capacităţilor de prevenire şi autoapărare/autosusţinere ale populaţiei;
4. integrarea şi compatibilizarea cu sisteme similare din alte ţări şi de la nivel internaţional;
5. profesionalizarea personalului din comandamentele şi centrele operaţionale, conform standardelor şi bunelor practici europene;
6. îmbunătăţirea dotării şi înzestrării cu tehnică, echipamente, aparatură şi materiale de intervenţie a structurilor operative, atât din fonduri bugetare, cât şi prin atragerea fondurilor europene;
7. creşterea calităţii asistenţei medicale de urgenţă şi descarcerare, prin îmbunătăţirea pregătirii personalului şi investiţii în dotare;
8. efectuarea anuală a unei simulări pentru gestionarea naţională a situaţiilor de criză;
9. promovarea unor programe de sprijinire a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
10. rolul activ în elaborarea planurilor naţionale în domeniul stărilor excepţionale, pentru a asigura pregătirea forţelor proprii, a economiei, a teritoriului şi a populaţiei, în cazul apariţiei unor situaţii care pot genera mobilizarea sau starea de război;
11. dezvoltarea programelor strategice în domeniu, de realizare a exerciţiilor naţionale şi sub egidă internaţională, pentru implementarea standardelor NATO şi UE în materie;
12. alocarea resurselor pentru rezervele de stat şi de mobilizare, planificarea rechiziţiilor de bunuri şi prestări de servicii în interes public, ca funcţie de sprijin complementară, menţinerea în stare de funcţionare a infrastructurii necesare bunei funcţionări a statului de drept, a instituţiilor democratice şi asigurarea continuităţii activităţilor economico-sociale, în condiţiile declanşării stărilor excepţionale.
Rezultate aşteptate:
1. operaţionalizarea celor 42 de centre de comandă şi coordonare, respectiv 42 de centre de coordonare şi conducere a intervenţiei în situaţii de urgenţă – centre judeţene şi al municipiului Bucureşti;
2. reducerea timpului mediu de răspuns în situaţii de criză de ordine publică şi/sau în situaţii de urgenţă.
Obiectiv strategic nr. 5. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice
Unul dintre cele mai importante obiective, datorită impactului direct asupra cetăţeanului, îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, induce acţiuni conjugate pe două domenii principale de intervenţie:
5.1. creşterea transparenţei şi a celerităţii în prestarea serviciilor publice poliţieneşti;
5.2. optimizarea resurselor instituţionale, în vederea debirocratizării, descentralizării, reducerii riscului de corupţie şi îmbunătăţirii condiţiilor socio-profesionale ale angajaţilor.
Prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală constituie unul dintre obiectivele majore naţionale, strategie gestionată la nivelul Guvernului şi monitorizată în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare al Uniunii Europene.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
1. informarea corectă şi oportună a mass-mediei cu evoluţia situaţiei operative;
2. îmbunătăţirea serviciului de soluţionare a cererilor şi petiţiilor, primirea în audienţă şi consiliere a cetăţenilor;
3. integrarea datelor biometrice în documentele de călătorie şi de identitate ale cetăţenilor români şi străinilor, în scopul creşterii gradului de securitate al acestora;
4. organizarea unui observator naţional în domeniul ordinii şi siguranţei publice, care să consolideze statistici naţionale din sistemul naţional judiciar şi de ordine publică, sondaje de opinie, anchete sociale şi evaluări ale riscurilor criminalităţii;
5. asigurarea unei politici coerente în domeniul managementului datelor şi informaţiilor, care să respecte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, în special protecţia datelor cu caracter personal;
6. îmbunătăţirea condiţiilor de lucru cu publicul, prin punerea în siguranţă şi modernizarea imobilelor cu risc maxim seismic aflate în patrimoniul Ministerului Administraţiei şi Internelor;
7. îmbunătăţirea sistemului de evaluare a performanţei serviciilor publice din domeniul siguranţei şi ordinii publice, prin construirea unui mecanism eficient de cooperare şi implementarea unor indicatori calitativi şi cantitativi concentraţi pe eficienţa şi eficacitatea activităţilor, precum şi pe satisfacţia cetăţeanului;
8. implementarea managementului calităţii în instituţiile din domeniul siguranţei şi ordinii publice;
9. îmbunătăţirea pachetului salarial, prin oferirea de facilităţi complementare;
10. simplificarea procedurilor de lucru, prin informatizarea activităţilor, în special în domeniile logistic, financiar, resurse umane şi secretariat;
11. reevaluarea sistemului de formare şi pregătire profesională a personalului şi reaşezarea acestuia pe principiul asimilării de competenţe profesionale (aptitudini, cunoştinţe şi atitudini), ce alcătuiesc standardele ocupaţionale. Evaluarea personalului se va realiza prin raportarea la standardele ocupaţionale, iar pentru asigurarea accesului la dezvoltarea carierei se vor respecta principiile transparenţei şi nediscriminării şi se va oferi un ghid al carierei;
12. reabilitarea şi modernizarea reţelei sanitare a Ministerului Administraţiei şi Internelor;
13. implementarea Concepţiei privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor;
14. identificarea şi monitorizarea riscurilor de corupţie în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Rezultate aşteptate:
1. îmbunătăţirea imaginii şi prestigiului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a personalului său;
2. îmbunătăţirea relaţiei Ministerului Administraţiei şi Internelor cu societatea civilă, prin creşterea încrederii în instituţiile poliţieneşti;
3. creşterea încrederii în instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice.
Obiectiv strategic nr. 6. Securizarea frontierei, în special a celei externe a Uniunii Europene de pe teritoriul României
Domeniu considerat prioritar pentru viitorul apropiat al României, din perspectiva aderării la Spaţiul Schengen, securizarea frontierei vizează în principal protejarea cetăţenilor în Europa, în cadrul unei „societăţi globale”. În considerarea rolului important pe care managementul integrat al frontierelor îl joacă în domeniul securităţii la nivel european, România trebuie să îşi aducă aportul la consolidarea mecanismului de gestionare integrată a frontierelor, pornind chiar de la conceptul european de securizare a frontierei.
Astfel, conform prevederilor Catalogului Schengen actualizat al UE privind controlul la frontierele externe, returnarea şi readmisia, asigurarea unui înalt nivel de supraveghere şi control al frontierei, la nivelul standardelor comunitare, incumbă implementarea unui management integrat la frontieră, cu participarea tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu şi aplicarea unui set de măsuri complementare, respectiv:
– controlul la frontiere (verificări şi supraveghere), astfel cum este definit în Codul Frontierelor Schengen, incluzând analize de risc pertinente şi informaţii privind criminalitatea;
– depistarea şi investigarea criminalităţii transfrontaliere, în coordonare cu toate autorităţile competente de aplicare a legii;
– aplicarea modelului celor 4 filtre, stabilit la nivel european;
– cooperarea dintre agenţii pentru managementul frontierelor (poliţia de frontieră, vamă, poliţie, imigrări, securitatea naţională şi alte autorităţi competente) şi cooperarea internaţională;
– coordonarea şi coerenţa activităţilor statelor membre, ale instituţiilor şi ale altor organisme ale Comunităţii şi ale Uniunii.
Securizarea frontierei este dezvoltată şi monitorizată la nivel naţional prin Strategia naţională privind aderarea la Spaţiul Schengen şi Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010 (aflată, în prezent, în curs de revizuire).
Principalele domenii de intervenţie subsumate acestui obiectiv strategic sunt:
6.1. crearea unui sistem integrat de securitate a frontierei. Securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene;
6.2. cooperarea şi colaborarea cu structuri similare din Uniunea Europeană în cadrul sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
1. aderarea la Spaţiul Schengen în luna martie 2011, prin implementarea Sistemului informatic Schengen şi prin finalizarea Sistemului integrat de securizare a frontierei, ce asigură implementarea modelului celor 4 filtre (măsuri în ţări terţe, cooperarea cu statele vecine, controlul frontierelor şi măsuri de control în interiorul spaţiului comun, inclusiv returnarea);
2. implementarea de măsuri compensatorii pentru monitorizarea internă a ameninţărilor criminalităţii asociate mişcării de bunuri şi persoane pe teritoriul României;
3. valorificarea „analizei de risc şi ameninţărilor criminalităţii transfrontaliere şi terorismului” la frontiera Schengen, precum şi asigurarea asistenţei tehnice şi operative europene, prin echipele de intervenţie rapidă şi sprijin aerian la frontiera externă;
4. dezvoltarea parteneriatelor pe 4 dimensiuni:
▪ extinderea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare în domeniul afacerilor interne cu Uniunea Europeană, cu NATO şi cu alte organizaţiile internaţionale specializate;
▪ creşterea cooperării bilaterale, în special cu statele vecine, pentru sprijinirea misiunilor operative, inclusiv cu statele terţe, în conformitate cu dezvoltarea dimensiunii externe a programului Stockholm, aprobat de Consiliul European în decembrie 2009;
▪ cooperarea interinstituţii de aplicare a legii;
▪ utilizarea parteneriatului public-privat ca instrument în dezvoltarea politicii de prevenire şi pentru transferul de cunoştinţe de specialitate în domenii foarte specializate (sisteme informaţionale geografice, tehnologia informaţiei etc.);
5. dezvoltarea componentei de cooperare la Marea Neagră, în special în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate;
6. susţinerea activă a unei politici strategice a Uniunii Europene pentru frontierele externe estice, în conformitate cu principiul solidarităţii;
7. continuarea participării la misiuni internaţionale organizate sub egida ONU, UE sau a altor organisme internaţionale.
Rezultate aşteptate:
1. monitorizarea frontierei în standardele europene;
2. reabilitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei internaţionale, conform cerinţelor Catalogului Schengen – Controlul frontierelor externe, returnare şi readmisie;
3. direcţionarea a 85% din totalul personalului Poliţiei de Frontieră şi din totalul echipamentelor şi mijloacelor deţinute de instituţie către activităţile din domeniul operativ;
4. armonizarea condiţiilor de intrare a cetăţenilor străini pe teritoriul ţării, cu acquis-ul Schengen.
VIII. Implicaţii juridice
În plan legislativ se impune evaluarea actelor normative incidente domeniului ordinii publice, demersurile legislative urmărind cu precădere clarificarea competenţelor şi responsabilităţilor structurilor cu atribuţii în materie, corelarea domeniilor subsecvente, precum şi euroconformizarea cu actele comunitare aferente.
Iniţiativele legislative vor avea în vedere implementarea actelor normative adoptate la nivelul UE, potrivit algoritmului stabilit prin Programul de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2010 şi prin Agenda europeană şi de cooperare internaţională în domeniul afaceri interne.
Iniţiativele legislative de modificare a unor acte normative de nivel superior (legi, ordonanţe ale Guvernului, hotărâri ale Guvernului) şi a celor de nivel intern (ordine, instrucţiuni ale ministrului administraţiei şi internelor) se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe baza noilor oportunităţi reieşite din Strategie.
IX. Implicaţii bugetare
Strategia naţională de ordine publică implică, în general, activităţi care vor fi realizate în limitele cheltuielilor adoptate anual, prin legea bugetului de stat, precum şi prin realizarea absorbţiei fondurilor europene şi asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanţarea proiectelor realizate cu acestea.
În vederea finanţării acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii Europene, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi controlul frontierelor, România beneficiază de fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, prin intermediul Facilităţii Schengen şi al Programului PHARE.
Indicaţiile referitoare la implicaţiile bugetare vor fi prevăzute şi detaliate în Planul strategic pe sectorul de activitate „Ordine publică şi siguranţa cetăţeanului” 2010-2013.
X. Proceduri de implementare, monitorizare şi evaluare
Cadrul organizatoric necesar implementării, monitorizării şi evaluării strategiei presupune colaborarea tuturor instituţiilor implicate şi interesate pentru a pune în aplicare, într-un mod eficient, direcţiile de acţiune şi activităţile prevăzute în cadrul obiectivelor şi se va realiza prin Planul strategic pe sectorul de activitate „Ordine publică şi siguranţa cetăţeanului” 2010-2013, precum şi prin programe şi planuri distincte ale structurilor componente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Acolo unde există strategii sectoriale, instrumentele de implementare şi monitorizare sunt cele stabilite la nivelul respectivei strategii.
Anual sau de câte ori se impune se va elabora şi se va face public un raport prin care se va urmări stadiul de atingere a obiectivelor, iar la sfârşitul perioadei de implementare se va realiza un studiu de post-implementare şi impact.
Rolul de integrator al monitorizării, de prezentare anuală sau ori de câte ori este necesar a unor rapoarte de stadiu, revine Direcţiei generale management operaţional din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Index de termeni
1. Ordinea publică este componenta securităţii naţionale reprezentată de starea de legalitate, de echilibru şi de pace socială, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor de drept şi de conduită civică, care permite exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi funcţionarea structurilor specifice statului de drept şi se caracterizează prin credibilitatea instituţiilor, sănătatea şi morala publică, starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii politice, sociale şi economice, în concordanţă cu normele juridice, etice, morale, religioase şi de altă natură, general acceptate de societate.
2. Siguranţa publică drept concept doctrinar reprezintă sentimentul de linişte şi încredere pe care îl conferă serviciul poliţienesc (instituţiile statului) pentru aplicarea măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a gradului de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi bunurilor, precum şi pentru realizarea parteneriatului societate civilă – poliţie, în scopul soluţionării problemelor comunităţii, al apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale cetăţenilor.
3. Menţinerea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor şi activităţilor desfăşurate cotidian de către poliţie pentru protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, funcţionarea normală a instituţiilor statului, a normelor de conduită civică, a regulilor de convieţuire socială, a celorlalte valori supreme, precum şi a avutului public şi privat.
4. Asigurarea ordinii publice cuprinde măsurile ce se întreprind pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care vizează tulburări sociale sau manifestări de violenţă pe timpul adunărilor şi manifestaţiilor publice, activităţilor culturale şi sportive, precum şi al altor manifestări similare, cu participare numeroasă.
5. Restabilirea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor legale întreprinse pentru repunerea acesteia în situaţia iniţială, atunci când a fost tulburată grav, prin mijloace paşnice ori prin folosirea exclusivă a forţei.
6. Sistem de ordine şi siguranţă publică reprezintă totalitatea forţelor învestite cu atribuţii şi competenţe directe sau indirecte în vederea menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii şi liniştii publice.
7. Impact, pagubă, pericol reprezintă un efect negativ (nedorit) rezultat din influenţa unei stări, unui fenomen sau eveniment.
8. Ameninţare în domeniul ordinii şi siguranţei publice reprezintă existenţa potenţialităţii de a crea un pericol la adresa ordinii publice.
9. Vulnerabilitate în domeniul ordinii şi siguranţei publice reprezintă existenţa unei slăbiciuni care permite unei ameninţări existente ori potenţiale să producă o pagubă.
10. Risc în domeniul ordinii şi siguranţei publice reprezintă existenţa unei probabilităţi ca o existentă ameninţare să fie capabilă să exploateze o existentă vulnerabilitate ce poate cauza pagubă.