DETECTIVI SUB ACOPERIRE

De multe ori, clientii nostri nu se multumesc sa foloseasca produsele standard ale detectivilor. Uneori situatiile pe care trebuie sa le investigheze detectivii nostri nici nu pot fi rezolvate prin metode clasice. Intr-o astfel de situatie ne-am aflat la solicitarea unui client care avea indicii cu privire

la furturile repetate ale angajatilor din fabrica pe care o detinea.

 

Din cauza faptului ca fabrica se afla intr-o zona extrem de putin populata, dar avea patru cai de acces care duceau la patru drumuri diferite, detectivii au ajuns la concluzia ca un filaj ar fi mult prea costisitor. Totodata, neexistand deloc indicii referitoare la potentialii raufacatori, nu se intrevedea nici posibilitatea realizarii unui dosar informativ care sa evidentieze eventualele venituri necinstite ale unor angajati.

Pana la urma, am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa introducem doi detectivi pentru a actiona sub acoperire in interiorul fabricii. Asadar, managerul fabricii a decis sa angajeze un administrator de sistem si un sofer. Primul a primit misiunea de a instala pe computerele managerilor programe care sa monitorizeze circuitul documentelor interne ale companiei, iar celalalt urma sa actioneze fara o tinta anume si sa observe toate lucrurile suspecte.

Operatiunea a durat doua luni de zile, timp in care detectivii particulari au lucrat efectiv sub acoperire si au adunat informatii pentru a rezolva cazul. La aproximativ o saptamana de la declansarea operatiunii au inceput sa apara primele indicii, iar dupa trei saptamani era evident ca sefii sectiilor din fabrica sunt „curati”. Ei raportau o cantitate de produse in fiecare zi, iar cantitatea raportata de departamentul contabil era mai mica decat aceasta.

Era evident faptul ca o parte din angajatii de la departamentul de contabilitate schimbau cantitatile, dar era evident ca ei nu ar fi reusit asta fara implicarea altor departamente.

A mai durat o saptamana pana cand detectivii au descoperit ca o firma de transport aflata sub contract cu fabrica nu opreste niciodata la controalele paznicilor. Dupa inca doua saptamani detectivii au descoperit si faptul ca directorul general, omul cel mai de incredere al patronului, avea cunostiinta atat de cantitatile mari iesite din productie cat si de cele mici, vandute de fabrica. Semnatura sa se afla pe documente in care cifrele erau diferite, deci implicarea sa era indubitabila. De asemenea, detectivii au observat faptul ca fata acestui director general este concubina sefului de dispozitiv al firmei de paza care protea fabrica.

Acela a fost momentul in care s-a putut realiza un filaj care sa arate indubitabil faptul ca directorul general parafa intelegeri comerciale cu diferite firme vanzand marfa care disparea din contabilitatea fabricii. Totodata filajul a aratat si ca in afacere mai erau implicati contabilul sef, seful de dispozitiv de la firma de paza si unul dintre agentii de vanzari.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *