Detectivi pe gratis, pentru copiii altora

când au găsit casa de bani a familiei aproape goală. Din 10.000 de euro, câţi aveau, mai rămăsese un pic. Şi nici măcar nu erau banii lor, ci economiile unor prieteni plecaţi din ţară; îi strânseseră cu multă muncă. Mai mare ruşinea să-i jefuiască tâlharii tocmai din banii prietenilor! S-au perpelit părinţii ce s-au perpelit şi până la urmă au descoperit hoţul: însuşi copilul Georgică de 12 ani, mândria familiei, elev cuminte şi silitor. O mie de întrebări le treceau prin cap - ce-o fi făcut copilul cu banii, de ce-o fi furat şi apoi ei, ca părinţi, unde or fi greşit? S-au convins că, oricum, de la Georgică n-or să scoată tot adevărul.

Cum a ajuns timidul Georgică popular în gaşcă, furând bani de acasă

Aşa că, zăpăciţi, s-au dus la Asociaţia Naţională a Taţilor din România. Auziseră ei că Asociaţia are acum un proiect nou şi le-ar putea da gratis câţiva oameni care să-l urmărească pe Georgică la şcoală şi la joacă. Oamenii ăştia sigur vor descoperi unde s-au dus banii furaţi, şi-au spus. Şi aşa a fost. "În prima fază, părinţii au discutat mult cu psihologul nostru. Apoi, timp de două săptămâni, am trimis câţiva colegi din asociaţie să-l urmărească pe Georgică. Mergeau când aveau timp, după serviciu. De regulă se lucrează în echipe de câte doi, trei oameni, ca să nu dea de bănuit copilului. Aşa am aflat noi unde se scurgeau economiile...", ne povesteşte Constantin Jugurică, preşedintele asociaţiei. Cu banii, copilul nu-şi lua droguri, nici băutură. Ci pur şi simplu îşi cumpăra influenţa în gaşcă. De pildă, unui coleg i-a făcut cadou un telefon mobil nou-nouţ, altuia îi cumpăra bere, iar pe altul îl ducea la restaurant. Le făcea pe toate doar ca să fie mai apreciat şi să pară "şmecher". Astfel, dintr-un copil timid, Georgică a devenit foarte popular. Îl căutau băieţi mult mai mari decât el şi, în sfârşit, acum se simţea şi el băgat în seamă. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva grav. Crezând că ar fi bogat, nişte băieţi de cartier au început să-i ceară "taxa de protecţie". Ne dai atâţia bani, dacă nu vrei s-o păţeşti, cam aşa suna mesajul. Suma, însă, era enormă, cu mult peste ce putea Georgică să le ofere.

"Asta, cu ameninţarea, am descoperit-o abia ultima dată, căci copilul începuse să se teamă foarte mult, era anxios, îl apuca paloarea. O perioadă, a ieşit din casă numai însoţit de câte cineva din familie, să nu păţească ceva. Acum, părinţii trebuie să muncească mult să pună banii la loc. Dar povestea s-a terminat cu bine, s-a discutat cu copilul, a înţeles şi nu a luat-o pe căi greşite", mai spune preşedintele asociaţiei.

"Detectivi", aleşi dintre cei mai talentaţi tătici, să nu se dea de gol

I-a venit ideea cu "detectivi" tot datorită unui părinte înnebunit de odraslă. "Nu ştiu ce să mai fac!", i s-a plâns. "Păi urmăriţi-l", l-a sfătuit Constantin Jugurică. "Păi mă cunoaşte, cum să-l urmăresc?". "Bun, atunci o să trimitem un coleg de-al nostru să-l supravegheze". Şi asta a fost tot. Treaba a mers excelent, iar în scurt timp tăticii din asociaţie au făcut un proiect special pentru monitorizarea copiilor. Ba şi-au deschis şi site, unde explică pe larg cum poţi să ceri ajutorul, dacă nu te mai înţelegi cu copilul. Trimiţi un e-mail pe www.cefacecopilulmeu.ro, completezi un formular şi vii la asociaţie, să vorbeşti cu psihologul. Laşi o fotografie a copilului, programul lui şi nişte indicaţii cu locurile pe unde umblă. Odraslei nu-i spui nimic care să dea de bănuit şi, oricum, bine ar fi să nu afle niciodată că a fost urmărit.

Gandul.info - 13 aprilie 2010

Prev 80 de persoane interceptau ilegal convorbiri telefonice
Next Detectivi particulari pentru Oana Fringescu
Mr Hoang

Leave a comment